Astăzi, 07.06.2021, pentru absolvenții noștri de clasa a XII-a, cadre didactice și părinți, a fost prilej de mare sărbătoare.
Festivitatea de absolvire a reprezentat un eveniment memorabil pentru toți cei care au participat la acest eveniment. Aripile construite în toți acești patru ani îi vor ajuta pe elevii noștri să aibă un zbor lin prin viață. Perioada liceului, un timp în care tinerii noștri au aflat cine sunt, i-au descoperit pe cei din jur, au primit lecții de viață, s-a dovedit a fi, cu siguranță, una benefică. Mândri de absolvenții noștri, ne manifestăm încrederea în faptul că orizonturile pe care ei le vor atinge sunt nelimitate și neașteptate, pe măsura curajului și a entuziasmului specific lor, dovedit în circumstanțe diverse de-a lungul celor patru ani!
Școala le-a oferit o lecție, îi va supune la testul examenului de bacalaureat, însă viața le va da mii de teste, din care vor învăța să facă față tuturor provocărilor! Noi le-am oferit o educație pentru minte, dar și pentru inimă, urmează ca, de acum înainte, ei să o rafineze pe drumul sinuos al vieții! Un drum care poate fi greu, însă doar cea mai dificilă cărare îți poate asigura cea mai frumoasă priveliște!
Le urăm elevilor noștri să lupte aprig pentru idealurile lor, nu pentru aplauzele celor din jur, ci pentru cauzele nobile în care cred!
Drum drept și luminos vă urăm, un drum pe care să împletiți munca și ambiția, curajul și devotamentul, calitățile și valoarea!
Fericire, noroc, succes și reușite în toate examenele vieții voastre!
Director, Director adjunct,
Pătrană Constantin Filip Roxana