Este deja de notorietate entuziasmul, dublat de seriozitatea cu care elevi și profesori de la liceul nostru participă la diferite activități extrașcolare, în cadrul unor proiecte , dar de fiecare dată rezultatele se dovedesc uimitoare, cu multe satisfacții pentru toți cei implicați.
Un proiect inițiat de Liceul Tehnologic ” Lazăr Edeleanu”, cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Mediului – 5 iunie, a devenit prilej de colaborare unde, alături de edeleni, participă și liceul I.N.Roman din Constanța, dar și Școala Gimnazială ” Tudor Arghezi” din Năvodari.
Proiectul reunește materiale diverse , iar coodonatorii prof. Alina Bulgariu, prof. Arsaluis Râpeanu, prof. Alina Oprean,prof. Roxana Filip, Prof. Daniela Nenciu, prof. Cristina Vasile, din partea Liceului Tehnologic ” Lazăr Edeleanu”, au lucrat împreună cu elevii claselor a IX-a C, a X-a U, a X-a D și a X-a B. De asemenea, elevi de la Liceul I.N.Roman, coordonați de doamna profesor Veronica Grosu, și cei de la Școala Gimnazială ”Tudor Arghezi” , coordonați de prof. Nicoleta Mocanu, au dovedit, din nou, creativitate, dar și o bună cunoaștere a realităților cu care ne confruntăm, ca locuitori ai acestei planete, venind cu mesaje de atenționare asupra problemelor mediului, de ”trezire” din ignoranța care începe să ne afecteze din ce în ce mai puternic, dar au surprins și miracolul privilegiului de a locui pe o planetă vie. Mesajele transmise de elevi iau forme diferite: postere , sloganuri , wordclouds , video -uri și fotografii care arată frumusețea ecosistemelor locale, toate dovedind responsabilitatea și atenția care se acordă acestui aspect: https://app.bookcreator.com/library/-MayVEW8vdbJwTWBQ1Ou