Poezia – un zbor cu aripi de hârtie

S-ar stinge câte o fărâmă din noi, dacă am renunța la Poezie… Ne-am alunga visele. Ne-am curma zborul. Am uita să privim frumosul din jur, dar și din lăuntrul nostru. Ne-am uita pe noi. Am uita, într-un fel, de EL, creatorul.

Poezia ne apropie de esențe. În căușul ei, adunăm ce găsim în călătoriile noastre către, mereu, alte orizonturi ale acestei lumi (și vechi, și noi) sau către profunzimile sinelui, „suburbii” în care se pitesc vise, speranțe, deziluzii, zbucium, extaz – crâmpeie de suflet. Nemuritor.

Da, avem nevoie de aripile ei de hârtie pentru a zbura liberi pretutindeni într-un timp și un spațiu al căror mister fermecător ne incită rațiunea, simțurile.

O asemenea experiență, poetico-inițiatică, au împărtășit Edelenii noștri, aflați sub îndrumarea doamnei profesor Lăcrămioara Zăbavă, de Ziua Internațională a Poeziei, celebrată în aula Liceului „Lazăr Edeleanu”, într-o companie cu totul aparte. Distinsele reprezentate ale Casei de Cultură „Pontus Euxinus”, din Năvodari, doamnele Elena Matei, Victoria Radu, Gabriela Roșca au intermediat o întânire specială, cu personalități ale culturii năvodărene – Ottilia Ardeleanu, Nastasica Popa, Lăcrămioara Elefteriu, Laurențiu Marinescu (cantautor) și onorabilul invitat Petre Ursu. Însăși prezența unor asemenea oaspeți a creat un cadru boem, în care tinerii noștri, empatic, au simțit vibrația versului și a cântecului nu doar ascultând creații lirice, ci zămislind ei înșiși poezioare primăvaratice, inspirate de tema atemporală a iubirii.

Așadar, de Ziua Poeziei, într-un acord al emoțiilor, Edelenii au zburat cu aripi de hârtie către… suflet.

Leave a Comment