Ieri, 19 decembrie, în ton cu magia soarelui ce poleise totul împrejur (chipuri, locuri, Timp), Liceul nostru a găzduit o activitate deosebită, ce ne-a încântat, din plin, sufletul de artiști.
Oaspeții noștri, regizorul Paul Sichigea și actorul Abdul Cair Latip, ne-au atras în mirajul fenomenului cinematografic, prezentându-ne și într-un mod demonstrativ, proiectul unui curs de inițiere în arta filmului. Astfel, Edelenii au fost invitați, și prin joc, să (se) cunoască. Au pornit, timid, la început, apoi tot mai îndrăzneț, într-o altfel de experiență de cunoaștere, descoperind nu doar universul pluridimensional al libertății Creației, ci descoperindu-și lumea interioară, într-o întâlnire cu propriul eu, provocându-și sinele să îndrăznească, să se manifeste, să acționeze, să se adreseze lumii din jur, comunicând un mesaj.
Edelenii au înțeles, așadar, și ieri că magia nu este doar în jur, în freamătul Sărbătorii. Își găsește lăcaș în noi.

Sărbători cu trăire sufletească!

Leave a Comment