Miercuri, 18 mai 2022, la nivelul liceului nostru s-a derulat Workshop-ul „Rolul turismului rural în conservarea și promovarea resurselor naturale și a tradițiilor poporului român”, eveniment organizat sub egida Proiectului Săptămâna Europeană a Competențelor  Profesionale – Ediția 2022. Evenimentul a avut drept scop conștientizarea de către elevi, a importanței turismului rural în conservarea și promovarea tradițiilor poporului român. La eveniment au participat elevii din clasele a X-a C și a XI-a D, învățământ liceal, calificarea „Tehnician în turism” alături de profesorii lor, Nenciu Daniela, Rîpeanu Arșaluis, Mocanu Anca, Gheonea Nicoleta, Ștefănuț Marina, Bulgariu Alina, Stan Cristina, Ciolpan Gabriela, Oprean Alina și de reprezentanți ai agenților economici din turism.

În cadrul acestui workshop s-au evidențiat principalele particularități ale turismului rural ca formă de turism responsabil, importanța valorificării superioare a resurselor naturale, a obiceiurilor și tradițiilor specifice mediului rural, punând accent pe experiențele inedite pe care le au turiștii care petrec vacanțe în aceste zone.

De asemenea, elevii au  realizat postere prin care au promovat diverse zone din România, unde se practică turismul rural și au proiectat, folosind diverse aplicații, pensiuni agroturistice.

Felicitări elevilor edeleni pentru implicarea în activitățile derulate!

Leave a Comment