În miezul zilei de 8 Martie, la liceul din Năvodari, s-au spus povești: 12 povești despre fete rebele. Titlul activității ”Povești de zi despre fete rebele” este o parafrazare nu întâmplătoare a seriei de cărți ”Povești de seară pentru fete rebele”, care au inspirat atât alegerea personajelor, dar au constituit și suportul pentru lectura prezentării fiecărui personaj. ”Rebeliunea” acestor fete este una de dorit – ele fie s-au opus conveniențelor, au sfidat tradiția neclintită de secole, fie au inventat lucruri îndrăznețe sau și-au susținut cu putere credințele, dar cu siguranță au avut ceva de lăsat posterității.
Activitatea a fost un moment în care celebrarea femeii a căpătat o formă aparte. 12 fete minunate, eleve ale claselor a X-a U și a XI-a U, s-au metamorfozat în 12 femei uimitoare ale căror nume fie sunt sonore sau, din contră, niște necunoscute pentru majoritatea oamenilor, dar care, indiferent de notorietatea lor, au avut o contribuție semnificativă în istoria omenirii. Fie că au fost cântărețe, pictorițe, spioane sau inventatoare, ele au schimbat cursul istoriei lumii prin curajul pe care l-au avut demonstrând forță și o voință de neclintit. Emoția a fost provocată atât de poveștile prezentate, citite de fiecare din cele 12 fete, dar și de înlănțuirea momentelor care au surprins contribuția acestor femei, fiecare fiind ”introdusă” în scenă, în poveste, de o ”surată” din alt spațiu, alt veac. Efectul dramatic a fost completat de imaginea pe care fetele și-au creat-o, dovedind imaginație în compunerea ținutelor, în alegerea coafurilor, o bună execuție a machiajelor care le-au apropiat incredibil de imaginea reală a femeilor pe care le reprezentau. Astfel, Beyonce a stat alături de Rosa Park, Sappho sau de Audrey Hepburn, în felul acesta creându-se o legătură transgenerațională, o legătură în timp și spațiu, căci fetele rebele au vorbit aceeași limbă: a puterii cu care au schimbat lumea.
Deși momentul a fost dedicat femeilor, el nu ar fi fost desăvârșit fără ajutorul oferit generos de câțiva băieți de la clasele a X-a U și a XII-a B, motiv de bucurie și mândrie pentru coordonatorul activității, prof. Cristina Vasile.