Liceul Tehnologic “Lazăr Edeleanu “ Năvodari a continuat tradiția începută anul trecut, organizând MarEUforum Festival 2025, eveniment care adună sub aceeași umbrelă Ziua Europei și Ziua eTwinning. 

Anul acesta Uniunea Europeană a aniversat 75 de ani iar programul eTwinning 20 de ani, ambele evenimente fiind marcate prin programe și activități variate.

Echipa E.P.A.S a instituției,  inițiatoarea acestui demers, a organizat anul acesta flashmob- uri, ateliere de creație artistică, ateliere despre dezinformare marca Station Europe sau despre democrația participativa organizate de “ Școala de Valori”, în cadrul Programului Incubatorul Civic Digital.

Beneficiarii acestor activități au fost elevii liceului, dar si reprezentanții școlilor partnere din proiectul eTwinning EPASsionates si  Books, friendship and diversity-celebrating what unites us  din România,  Croația,  Spania si Grecia, prezenți atât fizic cât și online. 

Ultima zi de festival a culminat cu lansarea bannerului dedicat proiectului,personalizat de către parteneri, și cu concertul oferit de trupa Maladeț, care a antrenat participanții și a unit simțirile tuturor într-un singur spirit,  EPASionat, liber, european.

Proiectele diseminate in cadrul acestui festival au fost EPASsionates si Books, friendship and diversity-celebrating what unites us.

Acest eveniment demonstrează implicarea susținută  a echipei de conducere și proiecte și programe europene în procesul de internaționalizare a activităților școlii, implicată în proiecte Erasmus,  și cu titulaturi onorante: Scoala eTwinning,  Școală Ambasador a Parlamentului European,  Școală Albastră,  ECO- School și nu în ultimul rand,  ȘCOALĂ  EUROPEANĂ.

Leave a Comment