Festivitatea de absolvire a claselor a XII-a a reunit, vineri, elevii claselor terminale, profesori, părinți și conducerea liceului, toți plini de emoție și entuziasm! Atmosfera a fost una deosebită, încărcată de bucuria ultimelor amintiri din liceu, căci un astfel de moment este de neratat, cu totul unic în viața unui licean!
Toți cei care au fost alături de acești elevi, ajunși azi în pragul examenului maturității, le urează succes la bacalaureat, un drum al vieții plin de reușite și capacitatea de a transforma orice obstacol într-o oportunitate!