O vorbă înțeleaptă spunea că trebuie să mâncăm pentru a trăi, nu să trăim pentru a mânca. Date recente din teren scot la iveală faptul că fast-food-ul „ne-a cam intrat la inimioară și a făcut ca să ne doară”… una-alta.

Un studiu din 2023 arata, de pilda, ca pizza a cucerit definitiv papilele consumatorilor din țara noastră, care pierd des lupta cu poftele, din dorința de a se recompensa frecvent cu bunătățile cele „rele”. Pizza este, totodată, și cel mai longeviv preparat, care a prins rădăcini în topul preferințelor culinare de la noi. În acest sens, stau mărturie peste 3 milioane de căutări! Pe locul al doilea este burger-ul, cu peste un milion de căutari, iar pe locul trei a urcat în clasament binecunoscuta shaorma- a cărei cerere a crescut cu peste 50% față de anul trecut.

Dacă te intrebi, cumva, de ce borșul bunicii a pierdut teren în fața acestor preparate, află că răspunsul stă in eforturile oamenilor de a-și chivernisi timpul. Goana cotidiană cere mâncăruri care se gătesc rapid! Așa se face că din ce in ce mai mulți tineri găsesc soluția perfectă în hrana de tip fast-food.

În urma vizionării unor materiale video, elevii edeleni  coordonați de prof. Rîpeanu Arșaluis – Luiza și prof. Bulgariu Alina au avut o dezbatere pe tema: FAST FOOD vs. MÂNCARE GĂTITĂ, au pus toate „ingredientele” pentru a se ajuta sa-și pregătească, pe viitor, o relație sănătoasă cu mîncarea! Haideți sa aflați „rețeta” prin care puteți redescoperi motivația de a consuma mâncare gătită în casă! Concluzia lor este că FAST FOOD e comod, dar MÂNCAREA GĂTITĂ e mai sănătoasă și te satisface mai mult. Elevii au creat infografic și broșură și au împărțit și colegilor lor. Urmați-le exemplul!

Coordonatori ES,

Prof. Bulgariu Alina

Prof. Ripeanu Arsaluis Luiza

Leave a Comment