Edelenii au sărbătorit în luna octombrie Luna europeană a securității cibernetice

Luna europeană a securității cibernetice  (European Cyber Security Month -ECSM) este campania anuală a Uniunii Europene dedicată promovării securității cibernetice în rândul cetățenilor și al organizațiilor, precum și a furnizării de informații actualizate privind securitatea digital, prin acțiuni de sensibilizare și schimb de bune practici. În fiecare an, pe toată durata lunii octombrie, se organizează în întreaga Europă multiple activități, inclusiv conferințe, ateliere, cursuri de formare, webinarii, prezentări, chestionare online etc., cu scopul de a le oferi cetățenilor resurse pentru a afla mai multe despre protecția online.

Astfel, doamnele profesoare membre în  Comisia de proiecte europene al Liceului “Lazăr Edeleanu”,  împreună cu echipele lor formate din elevi din diverse clase, au  sărbătorit  Luna europeană a securității cibernetice 2021, on-line, prin  diverse activităţi  postate în Padlet. Activităţile au constat în : crearea de logo-uri şi postere, o secţiune wordclouds (nori de cuvinte), prezentări  în care elevii au ilustrat importanţa securităţii virtuale, ameninţările cibernetice,  măsurile de prevenire şi combatere a atacurilor cibernetice, video-uri şi filmuleţe ce arată pericolele şi consecinţele grave ale nerespectării sau necunoaşterii  regulilor  şi neatenţiei  sau neglijenţei  în mediul on-line.

De asemenea, elevii au creat colaborativ poemul acrostic European Cyber Security Month, aceasta fiind una din activităţile lor preferate.

O altă sectţune din Padlet este intitulată “Netiquette”  sau “Codul bunelor maniere pe Internet” ce constă într-un set de reguli de comportament în mediul virtual, astfel, edelenii dȃnd dovadă de cunoaşterea şi respectarea acestor principii importante.

În acest an, activitatea dedicată Cybersecurity Month s-a desfășurat în directă colaborare cu ECSM, prin înregistrarea activității pe platforma europeană oficială.

Vă  invităm să accesaţi link –ul de mai jos pentru a vedea activităţile elevilor noştri:

https://padlet.com/cristinavasile1978/4rtcs7pinf9jjngh

Leave a Comment