Azi, 11.02.2022, la Liceul Tehnologic “Lazăr Edeleanu”, Năvodari, a avut loc o acțiune de prevenire și combatere a violenței, în colaborare cu Biroul Siguranța Școlară, din cadrul I. P. J. Constanța, reprezentat de Insp. Princ. Albină Dan.
Scopul activității, la care au participat 50 de elevi ai liceului nostru, din clasele IX-XI , a fost acela de a genera o profundă conștientizare a importanței prevenirii fenomenului infracțional la vârste juvenile. Astfel, elevii au fost provocați să facă diferența între infracțiune și contravenție, să exemplifice, li s-au oferit exemple de spețe concludente din experiența invitaților, doamna Insp. Borș Filoteia fiind deosebit de empatica și elocventă în discurs.
Activitatea a fost interactivă, elevii punând întrebări și oferind răspunsuri la provocările la care au fost supuși.
Astfel de activități sunt menite să stârnească interesul, să prevină și să combată comportamentele deviante din interiorul și din afara mediului școlar.