Vineri, 09.12.2022, a avut loc primul eveniment din activitatea Caravana “Cetățean Mare pentru Mare”, din cadrul proiectului ECOvocacy, în care suntem parteneri, alături de Primăria Năvodari, Crucea Roșie, Constanța, Asociația Tineret pentru Dezvoltare Durabila și Circular Ways, partenerii din Norvegia, prin programul Active Citizen Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia, prin Granturile SEE 2014-2021.
La activitate au participat: dl primar, Chelaru Florin, dl viceprimar, Dumitrașcu Costel Aurelian, reprezentanți din partea primăriei și ai A.T.D.D., care au participat la toate cele cinci ateliere : “Dăm viață solului”, în cadrul căruia elevii au modelat obiecte din lut, “Plantam și ne distrăm”, care a avut ca scop plantatea diferitelor semințe în sere verticale și ghivece inteligente, cu lampă UV, “Reciclare și creativitate”, în care materialele vechi au dat viață unor noi obiecte vestimentare, “Imprimam 3D”, produsele finale fiind create la imprimanta 3D a școlii, în urma unui proces elaborat și ” Pământul ne inspira”, un film, creat de elevi pe tematica dată.
La activitate au participat 100 de elevi, cadre didactice (prof. Vasile Cristina, prof. Bulgariu Alina și prof Oprean Alina), coordonator, Dir. Filip Roxana.
Rodul unei munci de echipă, evenimentul de astăzi este primul dintr-un șir de alte evenimente, menite să dezvolte calități ale elevilor noștri pentru a-i pregăti pentru viață!
Dincolo de satisfacția muncii bine făcute, rămânem cu convingerea că cel mai important lucru este să pui suflet în tot ceea ce faci și atunci când mai multe suflete care vibrează la fel se adună, rezultatele nu pot fi decât remarcabile!
Mulțumim tuturor invitaților și celor care și-au adus aportul la reușita acestei activități și mult succes în toate câte v-ați propus!