Toți, elevi și profesori, așteptăm cu emoție sosirea lor. Sunt oaspeți aparte, atât de speciali, „pelerini de mătase” (cine știe, probabil atemporali) ce aduc cu ei „mirodenii prețioase” – arome străvechi, orientale, ce poartă mistuiri de poesis: Azam Abidov (Uzbekistan) și Yusuke Miyake (Japonia).
Niciunul dintre noi nu va putea uita această întâlnire. Dincolo de orice frontieră, „hand-in-hand”, am simțit Poezia, i-am ascultat respirația, cântul, i-am tălmăcit sensul, ne-am strecurat printr-o ușă – cu o clipă doar în urmă tainică, doar bănuită – și am prins cu urechea sufletului universal metafora în rugă. În cuvinte, dar și în tăcerea ce știe a vorbi.
Suntem, sincer, profund recunoscători pentru o asemenea experiență poetei Daniela Varvara, inițiatoarea unui proiect-fenomen care a dus, ambițios, la nașterea Festivalului Internațional ”Poezie la Nisip” – mărturie a forței profunde pe care Emoția o capătă în prezența Mării.

